ZF Live

ZF Live. Ce spun analiştii? Băncile centrale, inclusiv BNR, vor scădea dobânzile anul acesta, însă undeva în a doua parte a anului. Anticipaţiile de evoluţie a dobânzilor viitoare sunt cele care contează, nu dobânzile efective. Odată ce apar, vom vedea ratele de dobândă atât pe piaţa monetară, cât şi la titlurile de stat scăzând

Autor: Mircea Nica

26.01.2024, 18:00 662

Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al CFA România: Odată ce apar aceste anticipaţii - că ceea ce contează pentru dobânzile din piaţă nu sunt dobânzile efective, ci anticipaţiile de evoluţie a dobânzilor viitoare -, şi automat vor apărea şi pentru leu, atunci vom vedea ratele de dobândă atât pe piaţa monetară, cât şi la titlurile de stat scăzând  Dragoş Manolescu, deputy CEO, OTP Asset Management: Nici noi nu ne aşteptăm în prima parte a anului să vedem din partea FED sau BCE o tăiere a dobânzilor pentru că economia merge, cel puţin la nivelul SUA merge.

Ultimele cifre de inflaţie din Statele Unite şi zona euro arată o accentuare uşoară, prin urmare scăderea dobânzilor va avea loc, dar în a doua parte a anului, mai ales că până atunci vor apărea şi anticipaţiile de evoluţie a dobânzilor viitoare, care sunt mai importante decât dobânzile efective din piaţă, a explicat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

„Ultimele cifre de inflaţie din Statele Unite şi zona euro arată o accentuare uşoară. Prin urmare, cumva băncile centrale vor scădea dobânda anul acesta, însă undeva în a doua parte a anului. Acesta a fost mesajul preşedintelui BCE, faptul că aşteaptă să vadă inflaţia că ajunge la ţinta de 2%, plus minus un punct procentual, şi apoi va începe procesul de scădere a ratelor de dobândă. Prima măsură va fi de tăiere, dar aş spune în a doua parte a anului acesta. Prin urmare aş spune şi pe leu în a doua parte a anului acesta văd o scădere de dobândă“, susţine Adrian Codîrlaşu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO