Finanţările acordate prin programul Construct Plus reprezintă o oportunitate pentru modernizarea şi dezvoltarea industriei materialelor de construcţii locale, în paralel cu reducerea dependenţei României de importurile de materiale de construcţii, care constituie o parte semnificativă din necesarul de pe piaţă.
Însă procesul care implică atragerea de fonduri de către companiile din domeniu pentru dezvoltarea unor linii de producţie, şi producerea efectivă a materialelor necesare pe piaţă nu este unul rapid. În plus, există anumite riscuri ca aceste fonduri să nu ajungă doar la companiile care sunt calificate pentru astfel de acţiuni, consideră antreprenorul local Cristian Erbaşu, care deţine şi coordonează businessul Construcţii Erbaşu.
„Construct Plus este un program pe 4 ani, de aproximativ 150 de milioane de euro pe an. Deocamdată abia se depun proiectele, iar după analiză, cei care vor face investiţii vor primi aceşti bani cel mai probabil pe la mijlocul anului viitor. Asta înseamnă ca abia de anul viitor aceşti bani încep să intre în în piaţă, în dezvoltarea acestor unităţi de producţie. Prin urmare, undeva în 2 ani de zile vom simţi cu adevărat că liniile de producţie create prin acest program aduc un plus în piaţă, prin existenţa unor materiale de construcţii, sperăm noi mai uşor de procurat şi chiar mai ieftine dacă este posibil“, a spus Cristian Erbaşu în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Cristian Erbaşu atrage atenţia că există două riscuri majore legate de atragerea de fonduri în cazul acestui program guvernamental.