Pilonul 2, pilonul 3, tot felul de variante de investiţii – la bursă, în imobiliare, depozite, aur, criptomonede sau cine mai ştie ce, sunt discuţii care intervin odată ce nevoile de bază sunt acoperite. După ce sunt plătite gazul, curentul, chiria sau ratele pentru locuinţă etc., ne putem uita la investiţii. Teoretic, toată lumea ar trebui să ştie unde este alocat în cazul fondurilor de pensii – pentru că dacă a ales un furnizor pentru pilonul 2 e greu de crezut că a uitat deja ce a decis. Bani mulţi sau puţini, depinde de perspectivă, de salariu, de vârstă. Şi de alegeri. Pentru că sunt tot felul de scenarii în care trăim.
Banii care se acumulează, fie în diverse piloane, tipuri de investiţii, la saltea sau în depozite sunt în relaţie directă cu valoarea veniturilor, cât şi cum reuşim să ne chivernisim, dar şi cu alegerile pe care le facem pe parcursul vieţii. De pildă, dacă acceptăm ca veniturile – parţial sau total – să fie la negru. Sau să alegem asta, deliberat. „Vă rog să îmi plătiţi cash, transferurile sunt vizibile. Şi contabilul mi-a spus că trebuie să menţin încasările până în 3.000 de lei pe lună, altfel taxele ar fi atât de mari că nu mai are sens activitatea”, a spus recent o terapeută. Recunosc că n-am cerut detalii. Dar m-am gândit la două lucruri. Pe de o parte este nedrept ca unii să plătească taxe şi alţii nu.
Nu e nici în avantajul celor care acceptă să nu (li se) vireze banii la CAS şi CASS, pentru că sumele colectate la pensie, cel puţin, sunt mai firave. Pe de altă parte, este nedrept şi pentru angajaţii care plătesc (total sau parţial) faptul că statul eşuează să colecteze sumele pe care ar trebui să le adune. Dacă statul este incapabil să „recolteze” venituri, pune mai multă presiune pe plătitori. Astfel, nici nu e de mirare că sunt tot felul de situaţii în care specialişti sau liber profesionişti, antreprenori sau chiar firme de dimensiuni variate caută soluţii alternative. Dar nu pot să nu-mi amintesc că băncile au inclus în business plan-uri costurile cu „neîncasatele”, creditele neperformante, costuri care s-au regăsit... (aţi ghicit!) în ratele bunilor platnici. Nişte vecini nu au plătit ratele, au ajuns „pe mâna” unor lichidatori, cu care au negociat şi au ajuns să plătească o sumă mult mai mică decât cea pe care o datorau băncii. Desigur, nu mai sunt priviţi cu ochi buni de bănci, dar nu ştiu cât de mult de pasă de asta. Cert este că ei au scăpat de rate şi alţii nu.
Ioana Mihai, Business MAGAZIN. Tu ştii ce mai face pensia ta?
