Eveniment

Întâlnire la Washington între preşedinţii Iohannis şi Biden, într-o situaţie mai mult decât complicată la Marea Neagră, din cauza războiului din Ucraina

FOTO: MediafaxFoto

FOTO: MediafaxFoto

Autor: Răzvan Botea

08.05.2024, 00:07 302

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a mers la Washington pentru a-l întâlni pe preşedintele SUA, Joe Biden, într-o situaţie extrem de tensionată în condiţiile în care România este de peste doi ani cu un război la graniţă.

Preşedintele României Klaus Iohannis este într-o vizită la Washington în care a discutat aseară, potrivit agendei oficiale, cu preşedintele american Joe Biden şi cu alţi oficiali americani şi NATO despre situaţia din Ucraina şi de la Marea Neagră.

România se bazează pe SUA şi NATO, pentru că găzduieşte mai multe baze militare ame­ricane şi ale alianţei, iar asta face mai sigură graniţa României, în condiţiile în care Rusia, aflată pe val, nu se mai îndoieşte că va ajunge în Odessa, ceea ce pentru România va fi un lucru cumplit, pentru că atunci Rusia va controla Dunărea şi gurile Dunării. Astfel ar deveni realitate ceea ce Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, spunea în urmă cu 20 de ani că Rusia vrea să transforme Marea Neagră într-un lac rusesc.

Totuşi, Sergiu Mişcoiu, analist politic şi profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, este de părere că este vorba de o vizită simbolică a lui Klaus Iohannis, pe final de mandat. Klaus Iohannis şi-a depus candidatura pentru şefia NATO, dar SUA nu-l sprijină pentru acest post, ceea ce nu înseamnă că nu preţuiesc apropierea dintre Statele Unite şi România, chiar dacă România este o ţară mică cumparativ cu „prima democraţie a lumii“, cu puţine resurse, dar care nu a ezitat să intre în războaiele Americii în Irak sau Afganistan.

„Vizita în SUA a preşedintelui are mai degrabă o înfăţişare simbolică. La final de mandat, preşedintele Klaus Iohannis primeşte o apreciere de la preşedintele american Joe Biden pentru atitudinea constantă proeuroatlantică a României, care contrastează cu atitudinile oscilatorii ale altor parteneri. Preşedintele Iohannis este considerat un pilon al acestui angajament euroatlantic al României. În general, SUA la final de mandat, îi recompensează pe liderii care au fost pe aceeaşi linie cu SUA şi, mai mult, avem şi acest context particular în care ne aflăm acum cu războiul de la graniţa României“, spune profesorul Sergiu Mişcoiu.

În aceeaşi vreme, ieri, preşedintele rus Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat. Europenii nu au participat la învestire. Tensiunile sunt extrem de mari, pentru că Vladimir Putin oferă propriului său popor o oglindă în care Occidentul apare drept inamicul public numărul unu al Rusiei şi atunci poporul trebuie să se mobilizeze pentru a cuceri Ucraina, pe care ruşii cred că este teritoriul lor.

Ucraina este în cea mai grea situaţie de la începutul războ­iului. Cu proviziile de muniţie pe ter­minate, aju­toa­rele vestice încep să întârzie, iar ale­gerile elec­to­rale, mai ales cele din SUA, complică si­tuaţia. Cu toate acestea, recent, SUA au aprobat un ajutor militar în valoare de 61 mld. dolari, care a început să ajungă în Ucraina. Chiar şi aşa, ajutoarele au venit mai greu ca de obicei, după ce au fost blocate mai multă vreme în negocierile din Congresul american.

Polonia şi România sunt într-o situaţie complicată, pentru că dacă Rusia pune în genunchi Ucraina, analiştii spun că Rusia nu se va opri. De altminteri, chiar Dmitri Medvedev, care a fost şi prim-ministru şi preşedinte marionetă al Rusiei, a spus că vrea să refacă Tratatul de la Varşovia, actul de înfiinţare a Uniunii Sovietice.

Pe de altă parte, România are şi o relaţie de business strânsă cu SUA, în afara relaţiilor de securitate, pentru că Statele Unite sunt cel mai important investitor străin în România din afara Uniunii Europene. Stocul de investiţii americane în România este de peste 7 mld. de euro. Investiţiile româneşti în SUA lipsesc însă, iar diplomaţia românescă nu are activităţi sau comunicări privind acti­vităţile de pro­mo­vare a businessului româ­nesc în SUA.

„În ciuda faptu­lui că America este un stat foarte puternic eco­nomic, România are în mod na­tu­ral relaţii mai pu­ter­nice aflate în pro­ximitatea României. Creşterea investiţiilor americane se poate produce în zona sectorului de apărare şi sectoarelor conexe. Acestea sunt zone unde ar putea creşte“, răspunde Sergiu Mişcoiu, întrebat de efectele asupra mediului de business din România în urma vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO