Business sportiv

Business sportiv. Cheile Grădiştei, capitala europeană a ciclismului off-road. Campionatul European de Mountain Bike, organizat la Fundata, a adunat la start 400 de ciclişti din 32 de ţări

10.05.2024, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

♦ Este pentru prima dată când România este gazda unui astfel de eveniment.

Campionatul European de Mountain Bike se defă­şoară zilele acestea la Cheile Grădiştei, în Fundata, judeţul Braşov. Com­p­etiţia a reuşit să adune la start 400 de sportivi din 32 de ţări, printre care Franţa, Olanda, Belgia şi Danemarca. Competiţia, înce­pută în data de 8 mai, se va încheia pe 12 mai.

Sportivii concurează pentru 13 titluri puse în joc, anume cel de Ştafetă pe echipe (Team Relay), precum şi cele masculine şi feminine pentru Short Track (XCC) şi Cross Contry Olimpic (XCO), la categoriile Juniori, Under 23 şi Elite.

Cea mai aşteptată cursă este ea masculină de Elite XCO, care reuneşte câţiva dintre cei mai importanţi sportivi de pe scena internaţională, începând cu campionul european Vlad Dascălu.

Costurile de organizare ale acestui eveniment se ridică la 350.000 de euro, sumă ce acoperă costurile efective de organizare, procesul de acreditare, cronometrajul, precum şi transmisiunea live a evenimentului.

Este pentru prima dată când România este gazda unui astfel de eveniment, iar organizarea unui astfel de campionat pe plan local va contribui la creşterea popularităţii acestui sport, dar va însemna şi o promovare a ţării.

Mountain bike, în linie cu celelalte discipline ale ciclismului, a crescut în ultimii ani din perspectiva numărului de practicanţi. La această creştere au contribuit, în special, organizarea a tot mai multor evenimente pe plan local. În pandemie, vânzările de biciclete au atins un nivel record, când oamenii şi-au dorit să petreacă mai mult timp în natură.

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet